2019-12-07
Moş Nicolae a venit la şcoala din Slobozia Ciorăşti cu... "haine" minunate, dar şi cu daruri pentru toţi elevii
Moşul a fost darnic şi în acest an. Pe lângă priveliştea minunată cu care au fost întâmpinaţi, elevii au primit daruri din partea primăriei.
Cine este Moș Nicolae?
Moş Nicolae este o personificare populară a timpului îmbătrânit. El a preluat din calendarul creştin numele și data de celebrare de Sfântul Nicolae, un personaj real (episcop de Myra), apărător al credinţei în Iisus. El a fost recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea. Deci, Moş Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există ca spirit, fiindcă întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea.
Tradiția cadourilor de Moș Nicolae
Oferirea de cadouri a devenit o tradiție de Sfântul Nicolae, după ce sfântul însuşi a devenit cunoscut datorită mărinimiei de care a dat dovadă în timpul vieţii sale. Seara de 5 spre 6 decembrie este cea mai așteptată seară de către cei mici. Lustruiesc ghetuțele, pregătesc cizmulițele și îl așteaptă cuminți pe Moș Nicolae.
Cum a luat naștere tradiția cadourilor în ghete
Dintre faptele sale, atrage atenţia un episod, relatat în scrierile religioase. Se spune că Sfântul Nicolae a salvat trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre calea cea rea, iar când Sfântul Nicolae a auzit povestea, în miez de noapte, le-a sărit în ajutor fetelor. A ajuns la casa omului sărman și i-a lăsat o punguță cu bani la fereastră.A doua zi, omul mirat i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a tot întrebat cine este binefăcătorul său.Omul sărman a folosit banii pentru a-și mărita fata cea mare, iar povestea s-a repetat și cu celelalte două fete mai mici. Acestea s-au căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae.Caracterul anonim al acestor gesturi i-ar fi inspirat pe oameni să îşi ofere daruri de Sfântul Nicolae. Din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este, într-adevăr, un aducător de daruri.
Sursă text: https://www.libertatea.ro/stiri/legenda-lui-mos-nicolae-1655640
Premii la concursul naţional de creație literară "Respect față de patrie"
Pentru
că s-au împlinit 200 de ani de la nașterea strălucitului
revoluționar Nicolae Bălcescu, în spiritul conservării identității naționale,
promovării și celebrării acesteia, Muzeul Memorial ,,Nicolae Bălcescu’’ și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean
Vâlcea, a lansat concursul de creație literară Respect față de patrie, ediția a II-a.
Concursul s-a adresat elevilor și
profesorilor de pe întreg teritoriul țării, pasionați de istorie, cultură și
patrimoniu național. Juriul a fost format din:
prof. dr. Ion Predescu, membru al USR,
prof. Nelu Barbu, scriitor, și
prof. dr. Dragoș Silviu Teodorescu, președintele STCA Vâlcea. Coordonatorii
proiectului au fost: prof Mihaela Deaconu, consultant
artistic CJCPCT Vâlcea și prof.
Ionuț Săraru, muzeograf. Managerii proiectului au fost:
prof. dr. Antonie Chelcea, Muzeul Memorial ,, Nicolae Bălcescu’’ și prof.Alina Pavelescu, CJCPCT Vâlcea.
Potrivit lui Nicolae Bălcescu,
,,Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul,
prezentul și viitorul. O nație fără istorie este un popor încă barbar și vai de
acel popor care și-a pierdut religia suvenirurilor’’.
Plini de speranță și cu bucuria de a avea ocazia să-și exprime
sentimentele și aprecierile față de glia strămoșească, elevii școlii gimnaziale
,,Ioan Vodă cel Viteaz’’, Slobozia-Ciorăști, județul Vrancea, sub îndrumarea
domnului profesor de istorie, Nedelcu Alexandru-Bogdan, au pășit timid, dar cu
inima deschisă, spre arena literară.
Ciutanii, așa cum îi alintă moșii
lor, și-au înmuiat penița în aura de respect, dragoste și mulțumire pentru țara
în a cărei limbă inima le bate. Au fost lucrări mature, lucrări în care se
reflecta apartenența la acest pământ sfânt, moștenit de la daci și de la
romani, acest pământ încărcat de spiritulitate, cu Putna, Voronețul și ierarhii
binecuvântați.
Lucrările lor au tratat
tematica acestui concurs, expunând ideile proprii într-o manieră clară, punând
accent pe tot ceea ce ne definește ca popor. Acești copii au în suflet
recunoștința pentru țară, pentru sacrificiile străbunilor și se preocupă de
cinstirea memoriei celor ce au contribuit la realizarea minunatei noastre țări.
Citindu-le rândurile, avem speranța că generația lor nu va sta cu mâinile
încrucișate. Strămoșii s-au luptat pentru noi, iar acești copii se vor lupta ca
strămoșii să trăiască prin noi.
Pe această cale, ținem să
le mulțumim tuturor participanților, pentru că nu au lăsat să ne pierdem în
negura timpurilor. Printre aceștia, Școala Gimnazială ,,Ioan Vodă cel Viteaz’’,
Slobozia-Ciorăști, județul Vrancea, a obținut, cu ajutorul
reprezentanților ei, patru premii, de care suntem mândri.
Reușita acestora ne bucură
sufletele, ni le încălzește și ni le luminează, mai ales acum, în prag de
sărbători.
Premianții, în fața cărora
ne înclinăm cu respect și apreciere, sunt următorii: Catană Maria, premiul al II-lea, Școala Gimnazială
,,Ioan Vodă cel Viteaz’’, Slobozia-Ciorăști,
județul Vrancea, Chirilă Marius, premiul
al III-lea, Școala Gimnazială ,,Ioan Vodă cel Viteaz’’,
Slobozia-Ciorăști, județul Vrancea și Argatu Ștefan, mențiune, Școala
Gimnazială ,,Ioan Vodă cel Viteaz’’, Slobozia-Ciorăști, județul Vrancea.
În cadrul acestui concurs
a participat, la secțiunea profesori, și domnul profesor de istorie, Nedelcu
Alexandru-Bogdan, dumnealui fiind și coordonatorul acestor copii
minunați și a obținut, de asemenea, un premiu.
Câștigătorii primelor
locuri vor fi recompensați și cu tipărirea lucrărilor premiate într-o antologie
literară, volumul II, sub genericul ,,RESPECT
FAȚĂ DE PATRIE’’, în cursul anului viitor.
Felicitări, dragilor! Ne
mândrim cu voi și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă lumineze calea. Să vă păstrați
respectul față de patrie! Mulțumim pentru că ați dus numele Vrancei mai
departe!
Sursă text: prof. Nedelcu Bogdan
Săptămâna fructelor şi a legumelor
În perioada 25-29 noiembrie 2019 a avut loc campania socială "Săptămâna fructelor şi a legumelor donate". Cu această ocazie, elevii şcolii au fost foarte receptivi, au sprijinit iniţiativa şi au reuşit să strangă cât mai multe merinde. La finalul săptămânii, un grup de 13 elevi, alături de profesori, au mers la Mănăstirea Recea şi au donat măicuţelor fructele şi legumele strânse de ei. A fost o întâlnire frumoasă, iar elevii au fost încântaţi că au reuşit să facă o faptă bună, dorind să repete gestul în viitor.
2019-12-02
1 Decembrie 2019
Elevii Şcolii Gimnaziale Ioan Vodă cel Viteaz din Slobozia Ciorăşti au marcat prin activităţi specifice împlinirea a 101 ani de la Marea Unire. Aceştia au cântat melodii patriotice, au recitat poezii tematice şi au lecturat testamentul Reginei Maria a României.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)